Amazon a plătit 40 de milioane de dolari pentru un documentar despre viața soției lui Donald Trump, Melania Trump, notează presa internațională, potrivit căreia gestul este o încercare a fondatorului companiei, Jeff Bezos, de a se apropia de președintele-ales al SUA.
Compania a câștigat astfel, întrecerea pentru a oferi „imagini de culise fără precedent” asupra vieții modelului sloven, devenită primă-doamnă în Statele Unite.
Potrivit The Telegraph, biografia Melaniei Trump va fi lansată în cinematografe și pe Prime Video în a doua jumătate a acestui an. Amazon va difuza, de asemenea, două sau trei episoade dintr-un serial despre doamna Trump, care, în calitate de producător executiv al ambelor proiecte, va primi probabil o parte semnificativă din suma convenită cu Amazon.
Deși detaliile despre viitorul film despre Melania Trump sunt vagi, filmările au început luna trecută, cel mai probabil pentru a putea acoperi și învestirea lui Donald Trump și revenirea cuplului la Casa Albă. Se presupune că Amazon a cumpărat licența filmului, nu dreptul de proprietate asupra acestuia, în urma unei „întreceri” cu alte companii, printre care Disney și Paramount, care și ele ar fi dorit să aibă dreptul de difuzare, arată sursa citată.
» Citește continuarea pe pagina autorului


