NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Abuzurile directorului de la EcoSalubritate, taxate cu o amendă de 75.000 lei de către inspectorii Gărzii de Mediu (Doc)

Cetățenii municipiului plătesc una dintre cele mai mari taxe, la nivel de ţară, pentru serviciile de salubrizare, dar conducerea operatorului local nu reușește să identifice soluții pentru desfășurarea activității în condiții legale.

 

 

  

EcoSalubritate Pașcani a fost sancționată, luna trecută, de inspectorii de la Garda de Mediu cu o amendă de 75.000 lei, pentru încălcarea prevederilor din autorizația de mediu. Sancțiunea a venit ca urmare a faptului că deșeurile colectate de pe raza municipiului sunt mai întâi descărcate pe rampa din poligonul vechi din cartierul Vatra, iar mai apoi sunt încărcate în alte autovehicule și transportate la depozitul de la Țuțora.

Inspectorii Gărzii de Mediu au constatat că reprezentanții din conducerea operatorului local au încălcat, cu bună știință, prevederile în materie de protecția mediului, stipulate în autorizația de mediu: ”În perioada 01.01.2016 – 30.09.2016 a fost aplicată o amendă contravențională în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, alin. 3, pct. 1, privind protecția mediului în valoarea de 75.000 lei. Sancțiunea a fost aplicată operatorului de salubritate SC CLP ECO Salubritate SA pentru încălcarea prevederilor autorizației de mediu referitoare la nerespectarea condițiilor de funcționare în condițiile stabilite, fapt care a condus la antrenarea deșeurilor pe terenurile învecintate cu afectarea stării de salubritate”, se arată în răspunsul oficial al Gărzii de Mediu, la o cerere de informare publică a postului de televiziune Actualitatea Tv.

Reporterii noștri au solicitat conducerii de la EcoSalubritatea un punct de vedere legat de sancțiunea primită. În răspunsul formulat, directorul Eduard Dumea susține că altă soluție nu avea la îndemână. Reprezentanții societății admit: “Amenda aplicată societății noastre a fost aplicată datorită nerespectării în totalitate a Autorizației de mediu nr. 245/24.10.2013, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Iași, completată cu adresa APM Iași, nr. 10472/09.12.2015, care prevede că “Deșeurile din autocompactoarele de colectare vor fi descărcate direct în autovehicule de transport de mare capacitate, ceea ce practic nu este posibil”, se arată în punctual de vedere semnat de acesta.

Decizia de a descărca, pe respectiva rampă, deșeurile colectate de compactoarele societății, a fost luată de către directorul Eduard Dumea, cu girul șefilor Primăriei Pașcani.

Practic, acesta a abuzat de funcția pe care o are și a decis ca deșeurile să fie descărcate cu nerespectarea normelor de protecția mediului. „Gunoiul a fost depozitat până la un anumit moment la Valea Seacă și apoi am fost nevoiți să cărăm la Iași, dar ca să pot căra la Iași, trebuie să-l transfer din compactoare în camioane mai mari. Cum vor cei de la Mediu să descarc nu se poate. Nu pot descărca din compactoare direct în bena mare a camionului pentru că trebuie să mai ridic nivelul rampei 4 metri, ceea ce, efectiv nu se poate. Nu avem altă soluție tehnică de a transporta din compactoare direct în bena de mare capacitate”, ne-a declarat Eduard Dumea, director EcoSalubritatea.

EcoSalubritate a contestat sancțiunea primită, însă dacă instanța va decide că ea a fost corect aplicată, atunci din bugetul instituției se vor plăti 75.000 lei.

Menționăm faptul că directorul de la EcoSalubritate nu a vorbit niciodată despre aceste probleme la ședințele publice de la Primărie. Singurele motive invocate de acesta au fost acelea că prețul actual, de 13/persoană, este prea mic, în comparație cu costurile de colectare și transport la depozitul ecologic de la Țuțora.

Societatea locală se confruntă cu grave probleme de funcționare. Mare parte dintre acestea sunt generate și de directorul Eduard Dumea, care a luat o serie de decizii controversate. Săptămâna viitoare vă vom prezenta mai multe dezvăluiri în acest sens.

Click aici pentru document 

Advertisements

Related posts

Administrația locală premiază trei elevi din Pașcani: Zeciștii, alături de campioana mondială la dezbateri

Ema Roman

Seara ca hoţii la Paşcani!

Răzvan Grecu

Salarii mai mari prin decizii politice

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site