RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentLocal

Manifestările cultural-artistice și educative care vor avea loc la Pașcani în perioada septembrie–decembrie 2025 (DOC)

Municipiul Pașcani se pregătește pentru o toamnă și o iarnă bogată în manifestări cultural-artistice, educative și sportive, evenimente ce urmează să fie aprobate în ședința Consiliului Local programată pentru vineri, 29 august 2025. Programul completează calendarul deja stabilit la începutul anului și aduce atât evenimente noi, cât și suplimentări de fonduri pentru activități cu tradiție în comunitate.

Printre evenimentele principale se numără Cinema în aer liber, o activitate care va transforma spațiile publice într-o veritabilă sală de cinema deschisă tuturor locuitorilor, și Gala Olimpicilor și Sportului Pășcănean, o manifestare dedicată excelenței în educație și sport, în cadrul căreia vor fi premiați șefii de promoție, elevii cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională și Bacalaureat, olimpicii participanți la competiții naționale și internaționale, dar și sportivii care au reprezentat municipiul în întreceri naționale și internaționale.

Un loc aparte îl ocupă evenimentele dedicate comunității:  Ziua internațională a persoanelor vârstnice, marcată prin acțiuni de respect și recunoaștere pentru seniorii orașului, și Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, ce va aduce în prim-plan integrarea și sprijinul acordat acestor categorii sociale.

De asemenea, Pașcaniul va continua tradiția campaniilor de sănătate prin „Află că ești bine!” – ediția a XVI-a, program de prevenire și combatere a cancerului la sân, ce va include sesiuni de informare și testări gratuite.

  

Un eveniment nou introdus în program este Crosul Toamnei, o competiție sportivă deschisă publicului larg, menită să încurajeze mișcarea și un stil de viață sănătos, iar pasionații de strategie vor avea parte de Cupa „Sadoveanu” la șah, competiție cu tradiție, dedicată atât juniorilor, cât și seniorilor.

Pe final de an, atmosfera festivă va fi completată de Armonii de iarnă – Târgul de Crăciun, organizat în centrul municipiului, care va aduce colindători, spectacole, ateliere pentru copii și tradiționala campanie „Scrisoare pentru Moș Crăciun”. În noaptea dintre ani, pășcănenii vor putea sărbători împreună în cadrul Revelionului 2025–2026.

Pentru a susține aceste activități, proiectul de hotărâre supus aprobării prevede o serie de modificări bugetare. Astfel, Crosul Toamnei va beneficia de un buget de 20.000 de lei, iar evenimente precum Armonii de toamnă – Festivalul Comunelor, Ziua internațională a persoanelor vârstnice, campania „Află că ești bine!”, Cupa „Sadoveanu” la șah și Târgul de Crăciun vor primi suplimentări între 500 și 25.000 de lei. În total, aceste ajustări însumează 68.500 de lei, sumă redistribuită din bugetul altor activități programate pentru luna decembrie, fără a modifica bugetul general alocat manifestărilor pe 2025, care rămâne de 400.000 de lei.

Reamintim că în prima parte a anului, la Pașcani au fost deja organizate evenimente importante, precum Ziua Veteranilor de Război, Ziua Eroilor și Ziua Internațională a Copilului, acestea completând calendarul cultural-educativ al municipiului.

Documentul îl găsiți AICI!

Related posts

Cel mai mare clopot construit vreodată în România va răsuna de la Mănăstirea Sf. Mina din Roșiori

Redacția

Colegiul “Mihail Sadoveanu”: Miss și Mister Boboc 2022. Publicul a ales câștigătorii! (Foto)

Iulia Huțanu

Elevii de 10 au fost premiați de Primăria Iași. La festivitate a fost prezentă și Alina Duca, zecista din Pașcani

Redacția
Încarcă...