RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Școala Specială Pașcani invită părinții și cadrele didactice la un curs online dedicat sprijinirii copiilor cu tulburări din spectrul autist

În cadrul Campaniei Naționale de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XII-a, Școala Specială Pașcani, în parteneriat cu Asociația Zbor de Fluturi, organizează un curs online esențial pentru dezvoltarea abilităților de autonomie personală și autoservire la copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA).

Cursul este destinat părinților și cadrelor didactice și are ca obiectiv oferirea de metode și strategii utile pentru sprijinirea dezvoltării independenței copiilor cu TSA. Participanții vor învăța tehnici practice pentru a-i susține pe copii în activitățile zilnice, contribuind la formarea unor deprinderi de autoservire și autonomie personală.

Pentru înscriere, este necesară completarea fișei de participare, disponibilă la următorul link AICI.

Participanții vor primi certificat de participare, în baza completării formularului de prezență pe parcursul cursului, precum și acces la materiale și resurse educaționale care pot fi aplicate atât în școală, cât și acasă.

  

Locurile sunt limitate, așadar este recomandat ca înscrierea să se facă din timp. Participarea la acest curs este o oportunitate importantă de a sprijini eficient copiii cu TSA în drumul lor spre autonomie.

Related posts

Asociația Națională a cadrelor militare în rezervă și în retragere ”Alexandru Ioan Cuza” Iași filiala Pașcani

Redacția

Ziua comunei Miroslovesti (Video)

Redacția

S-a deschis site-ul lui Moș Crăciun

Redacția
Încarcă...