Pe fondul apropierii alegerilor, partidele aflate la guvernare reușesc tot mai puțin să mențină contrele în afara spațiului public. Membrii celor două formațiuni politice aflate la guvernare s-au contrazis și și-au lansat jigniri pe fondul problemelor din sistemul de sănătate și din agricultură.
Atacurile se lanț între reprezentanții celor două partide FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
„Am trăit s-o auzim și pe asta: ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila, ne spune că nu are el nicio atribuție în rezolvarea revendicărilor legitime ale medicilor de familie și ale medicilor din ambulatoriu. Mai are un pic și ne spune că e de datoria ministrului Agriculturii sau a ministrului Apărării să se întâlnească cu reprezentanții cadrelor medicale și să închidă această criză care pune în pericol sănătatea oamenilor. Această fugă perpetuă de responsabilitate și tendința de a evita orice decizie angajantă creează haos în sistem”, a scris senatoare Nicoleta Pauliuc pe Facebook.
Liberala a mai subliniat că „rolul unui ministru este de a rezolva problemele, nu de a le amâna până la calendele grecești”, afirmând că „nu e prima dată când se întâmplă așa: anul trecut, au fost ocolite normele de aplicare pentru Planul Național pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului (nici acum nu sunt toate);
» Citește continuarea pe pagina autorului


