RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

85 persoane, plasate în carantină în judetul Iași. 636 persoane, izolate la domiciliu

La nivelul judeţului Iaşi, situaţia persoanelor care au călătorit în zonele de risc este următoarea:

Cinci persoane din judeţul Iaşi sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus şi sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi. Persoanele infectate cu COVID-19 se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună.

Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Conform ultimelor centralizări, un număr de 85 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate. Acestea au ajuns in judeţul Iaşi prin convoaiele organizate dinspre punctele de trecere a frontierei din zona de Vest si din Sud, precum şi prin Aeroportul Iaşi.

  

Un număr de 636 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate zilnic de catre epidemiologii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Pentru data de 16 martie 2020 numărul acestor persoane este mai redus faţă de ziua anterioară, având în vedere că 154 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Conform Hotararii Nr. 10 din 14.03.2020 a Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta, incepand cu data de 15.03.2020, persoanele care vin din state cu peste 500 de cazuri confirmate de infectie cu coronavirus Covid-19, vor fi izolate la domiciliu timp de 14 zile. Lista este urmatoarea: Austria, Belgia, Coreea de Sud, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Rep. Populara China, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia.

Centrul de Urgențe Sociale ofera în această perioadă suport persoanelor aflate în auto-izolare / carantină. Numărul de telefon al dispeceratului: 0757110243 cu program între orele 09.00–20.00. Mai multe detalii – pe Facebook.

Respectaţi cu stricteţe regulile de igienă personală recomandate de autorităţi, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât şi pe cei apropiaţi. Folosiţi masca de protecţie doar în cazul în care aveţi simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalţi.

  • Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafaţă potenţial contaminată.
  • Folosiţi prosoape de hârtie, de preferat, pentru a vă şterge mâinile.
  • Nu vă atingeţi ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate.
  • Dacă strănutaţi sau tuşiţi acoperiţi-vă gura şi nasul cu un şerveţel de unică folosinţă, pe care aveţi grijă să-l aruncaţi imediat la coşul de gunoi.
  • Dezinfectaţi frecvent, cu soluţie pe bază de alcool sau clor, suprafeţele cu care intraţi în contact, atât acasă cât şi la locul de muncă.
  • Aerisiţi de mai multe ori pe zi încăperile în care desfăşuraţi activităţi.
  • Luaţi medicamente antivirale sau antibiotice numai la prescripţia medicului.
  • NU beţi lichide din aceeaşi sticlă/pahar cu alte persoane şi nu folosiţi aceleaşi tacâmuri.
  • NU intraţi în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirus.
  • Masca de protecţie/masca chirurgicală îi protejează pe cei din jurul dumneavoastră, în cazul în care aveţi simptome de gripă sau răceală, întrucât previne răspândirea virusului pe cale respiratorie.
  • Masca de protecţie trebuie să acopere complet nasul şi gura persoanei care o poartă.

sursa ZIARUL DE IASI

Related posts

Liviu Dragnea diagnosticat cu COVID-19. Fostul lider PSD a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava

Redacția

Varianta Omicron a coronavirusului se transmite comunitar în România

Redacția

Numărul cazurilor de infecții respiratorii în creștere. Patru copii diagnosticați cu gripă, internați la Secția Pediatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Oana Cordoneanu
Încarcă...