News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

15 februarie, Ziua naţională a Lecturii. Legea, promulgată de Klaus Iohannis

„Peste fix o lună vom marca pentru prima dată această zi prin campanii, proiecte şi evenimente de încurajare a cititului în şcoli şi instituţii publice, biblioteci şi librării. Aşa cum şi alte state o fac deja cu mare succes, de mulţi ani de zile”, a scris deputatul PNL de Bucureşti, Sebastian Burduja, sâmbătă, pe Facebook.

Burduja a explicat că ales data de 15 februarie pentru a stabili Ziua Naţională a Lecturii, întrucât este data în care s-au născut Spiru Haret şi Titu Maiorescu, „a căror contribuţie la şcoala şi cultura României este incontestabilă”, după cum a precizat deputatul.

În Expunerea de motive, iniţiatorul Legii citează un sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în anul 2018, ce arată că doar 16% dintre români declară că citesc cărţi lunar, în timp ce 35% susţin că nu au citit niciodată o carte.

Pe 15 februarie, autorităţile pot organiza manifestări culturale dedicate Zilei naţionale a lecturii în colaborare cu asociaţii sau fundaţii din domeniul Educaţiei şi cu ajutorul muzeelor, bibliotecilor şi instituţiilor cu atr

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Copilă în comă alcoolică, după un concurs de băut. Fata de 14 ani a fost abandonată pe stradă

Redacția

MAE: Un grup de 17 cetăţeni români şi familiile acestora, evacuați din Fâşia Gaza​

Redacția

Pasageri din avionul Singapore Airlines prins în turbulențe au suferit leziuni cerebrale și ale coloanei vertebrale / Douăzeci de persoane rămân la terapie intensivă în Bangkok, unde aeronava a aterizat de urgență

Redacția
Încarcă...