Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a aprobat cifrele prezentate săptămâna trecută de către „Ziarul de Iaşi“ pentru admiterea care urmează în această vară.
În acest sens, la propunerea Consiliului de Administraţie, Senatul UAIC a propus 6.651 de locuri pentru admiterea la studiile universitare de licenţă, dintre care 3.400 la buget şi 1.895 la taxă cu frecvenţă şi 805 la taxă fără frecvenţă sau învăţământ la distanţă. Pe lângă acestea mai există 25 de locuri la buget pentru romi, 70 de locuri la buget cu bursă pentru românii de pretutindeni, 80 la buget dar fără bursă pentru aceeaşi categorie, fiind şi 46 de locuri cu taxă tot pentru aceştia.
La licenţă vor mai fi 2 locuri la buget, fără bursă, pentru diaspora, 19 pentru admiterea organizată la nivelul ministerului pentru candidaţi din Serbia, Macedonia şi Ucraina, 131 locuri la buget pentru studenţii străini, alţii decât din state UE şi românii de pretutindeni şi 180 de locuri cu bursă la extensiunea din Bălţi. La nivel de master au fost aprobate un număr total de 4.216 locuri pentru admiterea la studii, 2.295 fiind la buget, 1061 la taxă cu frecvenţă, 250 la taxă fără frecvenţă şi învăţământ la distanţă şi restul pentru diferitele categorii enumerate şi anterior, la licenţă. Senatul UAIC a decis şi aprobarea numărului total de locuri pentru admiterea la studii universitare de doctorat. În total vor fi acordate 80 de locuri la buget cu bursă acordată de Ministerul Educaţiei Naţionale, ce a ajuns anul acessta la valoarea de 1.450 de lei, şi 80 fără bursă.
Sursa: ziaruldeiasi.ro