News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

​Lucilio Vanini, molia nesuferită de pe felinarul Bisericii

Despre Lucilio Vanini, e foarte posibil să nu fi auzit cei mai mulți dintre voi. Nu face nimic! De asta suntem noi aici, ca să reparăm aceste neajunsuri care vă faultează vouă setea de cunoaștere. Prin urmare, azi vom vorbi despre acest italian care a venit cu niște idei de stătea mâța`n coadă, uitând probabil că trăia în secolul greșit, respectiv secolul al XVII-lea. Numai bine ca să îl uite mai toată lumea.

Lucilio VaniniFoto: YouTube

Meteorica sa trecere prin viața științifică, dar mai ales prin viață pur și simplu, a început în anul 1585, undeva pe lângă Lecce. Încă din fragedă pruncie, Vanini ăsta a dovedit o inteligență ceva de groază. Așa se face că, la 14 ani, intra la Universitatea din Napoli, iar la 21 deja își luase un doctorat în drept. A studiat apoi și teologia, filosofia și medicina, iar prin anii ăia ai tinereții a dezvoltat el o mare obsesie. Mai precis, să îi pună pe jar pe mai marii Bisericii Catolice cu ideile sale, și să îi părpălească la foc mărunt. Asta a picat tantoi pe tantoi, căci fix asta intenționa și Biserica cu el. Să mai spună cineva că marile spirite nu gândesc la fel.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

„Fii fericit”. Premierul Ciolacu continuă să posteze pe TikTok, în timp ce românii se pregătesc pentru un protest masiv

Redacția

Președintele Iohannis a retrimis în Parlament legea care îi obliga pe prosumatori să-și monteze baterii

Redacția

​​Războiul măsurilor fiscale PSD-PNL anunțate, dar nediscutate în Coaliție / Cum jonglează Ciolacu și Cîțu cu facturile la energie și cu inflația

Redacția
Încarcă...