RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Structura oficială a noului an școlar

Vacanţa de vară a preşcolarilor şi elevilor va lua final peste cinci săptămâni, deschiderea anului şcolar 2015-2016 fiind pe 14 septembrie. În total, vor fi 36 de săptămâni de cursuri, ce însumează 177 zile lucrătoare, structurate pe două semestre, ultima zi de şcoală fiind 18 iunie 2016.

Fac excepţie elevii din anii terminali de liceu, în cazul cărora sunt 37 de săptămâni, dintre care 33 de cursuri, iar 4 dedicate susţinerii examenului naţional de Bacalaureat, anul şcolar încheindu-se pe 27 mai 2016.

Elevii din clasa a VIII-a vor avea 35 de săptămâni de cursuri, ce vor fi finalizate pe 10 iunie 2015, urmând o săptămână de participare la Evaluarea Naţională.

  

 De asemenea, tinerii din clasele IX-XI, ciclul inferior de liceu, filiera tehnologică a învăţământului special vor studia 37 de săptămâni, însumând 181 zile. 720 de ore de practică sunt cuprinse în stagiile de pregătire pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior de liceu, filiera tehnologică.

De Ziua internaţională a educaţiei (5 octombrie) şi Ziua învăţătorului (5 iunie), elevii vor participa la manifestări specifice, organizate de unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare. De asemenea, activităţi extracurriculare şi extraşcolare se vor desfăşura în săptămâna 18-22 aprilie, perioadă dedicată programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Vacanţa de vară va începe pe 18 iunie şi se va încheia pe 4 septembrie, cu o săptămână mai devreme decât cea aferentă anului şcolar 2014-2015. 

 Structura anului şcolar 2015-2016

Semestrul I 

14 septembrie – 18 decembrie 2015 – Cursuri
31 octombrie – 8 noiembrie 2015 – Vacanţă pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar
19 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016 – Vacanţa de iarnă
4 ianuarie – 29 ianuarie 2016 – Cursuri
30 ianuarie – 7 februarie 2016 – Vacanţă intersemestrială
* 11 decembrie – Ultima zi pentru susţinerea tezelor

 Semestrul al II-lea 

8 februarie – 22 aprilie 2016 – Cursuri
23 aprilie – 3 mai 2016 – Vacanţa de primăvară
4 mai – 17 iunie 2016 – Cursuri
18 iunie – 4 septembrie 2016 – Vacanţa de vară
* 18 – 22 aprilie – „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” 
* 20 mai – Ultima zi pentru susţinerea tezelor 

 sursa ziarulevenimentul.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Elevi din Ruginoasa condamnați să abandoneze școala pentru că nu au liceu în comună

Redacția

Premii importante obținute de cadrele didactice și elevii școlii “Iordache Cantacuzino” Pașcani (VIDEO)

Marius Parteni

STUDIU realizat de „Cuza“: 21% dintre elevii de la ţară merg la facultate, faţă de 54% de la oraş

Redacția
Încarcă...