RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

RAGCL Pașcani oferă facilități clienților datornici

Conducerea Regiei Autonome de Gospodărire Comunală și Locativă Pașcani (RAGCL), a aprobat în ultima ședință a Consiliului de Administrație acordarea unor facilități clienților persoane fizice și juridice. Potrivit directorului general, Georgeta Sandu, clienții vor fi scutiți de la plata penalităților la achitarea facturilor restante reprezentând debit principal.

„De această facilitate pot beneficia doar clienții cu datorii pentru care nu există hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Perioada de acordare a acestor facilități se face între 20 noiembrie – 31 decembrie 2012”, ne-a declarat directorul general RAGCL, Georgeta Sandu. Aceasta a mai precizat faptul că nu este pentru prima dată când se oferă astfel de facilități și că beneficiarii au profitat până acum din plin, indiferent de suma restantă.

„Au fost persoane care au avut spre exemplu restanțe de cel puțin două luni iar mai apoi au scăpat de penalități prin achitarea datoriei. Sperăm ca și de această dată să se achite restanțele către noi, mai ales că și regia la rândul ei are de achitat facturi la furnizori”, a mai spus Georgeta Sandu.

  

Primăria promite sprijin pentru cei care nu-și permit să-și plătească facturile la agentul termic

 În ședința ordinară de Consiliu Local din această lună, reprezentanții Primăriei Pașcani au pregătit un proiect de hotărâre pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu nevoi speciale care nu-și pot achita facturile la agentul termic, mai ales în urma scumpirii cu 50%. Directorul general de la Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Pașcani, Georgeta Sandu, a precizat faptul că primarul Dumitru Pantazi va acorda sprijin doar familiilor care în urma calculului pe venit se încadrează în plafonul social de acordare de astfel de ajutoare.

„După cum se știe în acest an facturile vor fi mai mari cu 50% față de anul trecut. Din discuțiile purtate cu cei de la Primărie am înțeles că la următoarea ședință ordinară de Consiliu Local se pregătește un proiect de hotărâre care să vină în sprijinul cetățenilor cu venituri meci. Primăria va suporta o parte din prețul de majorare dar numai în cazul celor care pot dovedi că au venituri mici”, a declarat Georgeta Sandu.

Aceasta a mai precizat faptul că nu vor fi probleme cu căldura la iarnă și că toți abonații vor primi căldură cu excepția doar a câtorva datornici de la Căminul P4. „Acolo câțiva abonați au acumulat datorii foarte mari și nu mai putem acorda agent termic. Ca să nu sufere și alți locatari buni platinci au fost debranșați”, a încheiat Georgeta Sandu.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Pașcani: Proiectul de buget pentru anul 2021, în dezbatere publică

Redacția

Soluție pentru plombarea craterelor de pe străzile din Pașcani la ieșirea din iarnă

Marius Parteni

Piața vale amânată de o nouă majoritate! Viceprimarul Rățoi și Pro România l-au trădat, din nou, pe primarul Pintilie! Ședința ordinară de CL nu s-a mai ținut!

Răzvan Grecu
Încarcă...