Operatorul regional de apă Hidro Prahova anunţă că au fost depistate depăşiri ale arsenului în apa potabilă livrată în comuna Cocorăştii Colţ, astfel că a fost instituită restricţie în privinţa consumului pentru băut şi gătit.
Conform unui comunicat postat de Hidro Prahova SA, apa din comuna Cocorăştii Colţ nu poate fi folosită pentru băut şi gătit, dar va putea fi folosită pentru spălat şi alte folosinţe care nu determină contaminarea alimentelor, cât şi pentru evacuarea apelor uzate menajere.
„Hidro Prahova SA ia această măsură în urma anunţului de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Prahova, instituţie care asigură controlul parametrilor de calitate ai apei potabile prin monitorizarea de audit, care informează prin procesul verbal nr. 376-377 din data de 17.05.2023, că pe raza teritorială a comunei Cocorăştii Colţ s-au găsit valori depăşite ale arsenului în apa potabilă. (…) Societatea va asigura necesarul de apă potabilă prin utilizarea containerelor tip IBC în zonele afectate”, arată sursa citată.
De asemenea, Hidro Prahova menţionează că vor fi prelevate constant probe de apă, ce vor fi analizate în vederea asigurării gradului de potabilitate al acesteia, conform reglementărilor în vigoare.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova,
» Citește continuarea pe pagina autorului


