RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie ar urma să înceapă din 4 mai

Astăzi este programată o întâlnire cu reprezentanţi ai medicilor de familie, care vor începe imunizarea în cabinetele lor din 4 mai.

Până acum puţin peste 3 mii de medici de familie şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare dintr-un total de circa 10 mii 900.

Pe de altă parte, tot astăzi ar fi urmat să ajungă în ţară un prim lot, de 60 de mii de doze, de vaccin anti COVID 19 produs de compania Johnson&Johnson, însă compania a anunţat că amână livrările către întreaga Uniune Europeană. Măsura vine după ce autorităţile americane au recomandat o pauză în utilizarea acestui vaccin, în urma apariţiei în Statele Unite a unor cazuri rare de cheaguri de sânge la persoane care au primit serul.  Comisia Europeană a cerut clarificări din partea companiei farmaceutice, iar autorităţile române îşi propun ca această situaţie să nu afecteze derularea campaniei naţionale de vaccinare.

Între timp, Ministerul Apărării Naţionale pregăteşte centre mobile pentru imunizarea populaţiei din mediul rural sau din zone greu accesibile. 20 de astfel de centre vor funcţiona de săptămâna viitoare în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale sau în containere medicale asigurate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

  

radioiasi.ro

Related posts

CONCURSURI pentru ocuparea posturilor de manageri la spitalele CF (Căi Ferate)

Redacția

Bea cafea după micul dejun, nu înainte, pentru un control mai bun al metabolismului

Redacția

Start Săptămâna Crucii Roşii la Paşcani!

Teona Gherasim
Încarcă...