
În loc de scuze publice pentru că a jignit și amenințat un jurnalist de la NewsPascani.com, Leonard Ursu, actualul director al Eco Salubritate, a preferat să lanseze noi amenințări. Totul s-a întâmplat la televiziunea favorită a primarului, acolo unde moderatorul Cătălin Cojocaru a asistat impasibil la întreaga scenă.
Emisiunea a avut loc pe 8 mai, iar Leonard Ursu s-a văzut în ipostaza de a-și justifica limbajul și amenințările adresate editorului NewsPascani.com, Răzvan Grecu. În opinia directorului general al Eco Salubritate, următoarea frază definește nu un comportament vulgar, grobian sau agresiv, ci unul vulcanic.
„Ești un porc, un căcat, o cață ordinară, o panaramă! Dacă te prind de curul pantalonilor te bag în niște boscheți de te-ntunec!”, sunt cuvintele adresate de Leonard Ursu, jurnalistului Răzvan Grecu.
Explicația lui Ursu la acest limbaj a fost privită impasibil de moderatorul emisiunii, care a acceptat fără a comenta următoarea explicație:
„Ăsta sunt eu. Sunt vulcanic, asta este firea mea, nu o să mă schimb. Când e atentat la demnitate, voi reacționa chiar mai rău”, și-a justificat Leonard Ursu limbajul și amenințările la adresa unui jurnalist, pe un ton amenințător.
Practic Leonard Ursu a susținut că data viitoare va reacționa mai rău, ceea ce înseamnă că ar putea trece de la vorbă, la fapte.
Menționăm că, discuția în care Leonard Ursu a jignit și amenințat un jurnalist a degenerat după ce acesta a fost întrebat cum a justificat vechimea minimă de 5 ani pentru a participa la concursul pentru postul de director general al Eco Salubritate.


