
Laura Pașcu, coordonatorul Compartimentului de Achiziții Publice al Primăriei municipiului Pașcani, se află de mai mult timp într-un conflict cu edilul local. Acuzațiile lui Pantazi cum că investițiile din municipiul Pașcani sunt întârziate de funcționarul public, sunt însă contrazise.
Chemată în comisia de disciplină, Laura Pașcu a postat pe Facebook un răspuns către șefii Primăriei care au acuzat-o că nu a demarat procedurile de achiziții pentru mai multe obiective de investiții. Aceasta a explicat că nu poate publica pe site-ul achizițiilor publice, SICAP, documentații incomplete sau nesemnate de primarul Dumitru Pantazi.
„Pentru “licitatii” se aplică art.9 alin. (1) din HG385/2016: Etapa de planificare/pregătire a unui proces de achiziţie publică se iniţiază prin identificarea necesităţilor şi elaborarea referatelor de necesitate şi se încheie cu aprobarea de către conducătorul autorităţii contractante/unităţii de achiziţii centralizate a documentaţiei de atribuire, inclusiv a documentelor-suport, precum şi a strategiei de contractare pentru procedura respectivă. Concluzie: Nefiind semnate documentele suport, de către primar, înseamnă că NU ESTE FINALIZATĂ PREGĂTIREA ACHIZIȚIEI, deci nu poate fi publicată documentația în SICAP. Dar sigur nu din cauza consilierilor de achiziții”, a scris Laura Pașcu pe Facebook.
Reamintim că coordonatorul compartimentului de achiziții publice a fost convocată în comisia de disciplină de către primarul Dumitru Pantazi la sesizarea administratorului public Gică Zanet. Cel din urmă o acuză pe Pașcu că ar fi divulgat pe Facebook mai multe documente care au caracter individual și în opinia administratorului public ar fi secrete.
Audierile în comisia de disciplină vor avea loc luni, 26 august, Laura Pașcu solicitând ca presa să aibă acces. Până atunci funcționarul public a anunțat că se va abține să mai facă declarații pe acest subiect, pentru a nu influența comisia de disciplină.


