News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Temperaturi de 53°C în Pakistan / Avertizare de riscuri medicale pentru femeile însărcinate şi vârstnici

Autorităţile pakistaneze au emis luni o avertizare pentru femeile însărcinate şi persoanele în vârstă cu privire la pericolele pe care le reprezintă valul de căldură sufocantă care afectează ţara, cu temperaturi care au ajuns până la 53 de grade Celsius, informează DPA, transmite Agerpres.

„Intensitatea, frecvenţa şi durata valurilor de căldură din Pakistan sunt în creştere în comparaţie cu anii precedenţi. Femeile însărcinate, copiii şi vârstnicii sunt cei mai vulnerabili”, a declarat Muhammad Saleem, purtător de cuvânt al Ministerului pakistanez pentru Schimbări Climatice.

Duminică, în Mohenjo Daro, unul dintre cele mai vechi oraşe majore din lume, situat în provincia Sindh, a fost înregistrată temperatura de 53 de grade Celsius, potrivit Departamentului de metrologie din Pakistan.

Temperaturile din luna mai 2024 sunt cu 5-7 grade Celsius peste valorile înregistrate în trecut în această perioadă a anului în Pakistan.

  

Muhammad Saleem a precizat că meteorologii pakistanezi se aşteaptă ca valul de căldură să continue până la sfârşitul acestei luni, urmând ca alte două valuri de căldură să afecteze mai multe regiuni în luna iunie.

El a adăugat că indicele de căldură se va înrăutăţi din cauza acoperirii reduse cu păduri şi vegetaţie.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Spital evacuat din cauza unui paznic care s-a jucat cu sprayul lacrimogen. Pacienții, scoși afară cu tot cu paturi

Redacția

Transelectrica a înființat o companie cu Azerbaidjan, Georgia și Ungaria pentru cablul de curent continuu din Marea Neagră, de 3,5 miliarde de euro

Redacția

PNL se opune înființării unui minister al Afacerilor Europene. Care sunt motivele SURSE

Redacția
Încarcă...