În urma decesului fostului președinte al României, Ion Iliescu, europarlamentarul a postat următoarea expunere de motive pe pagina sa de Facebook:
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
“Ion Iliescu a fost un fruntaș comunist. Nu s-a distanțat niciodată de acel regim, nici de ororile sale.
În anii în care a fost președinte, a ținut România pe loc. În timp ce alte țări din Europa Centrală și de Est făceau pași spre integrarea în NATO și aderarea la Uniunea Europeană, noi am rămas în urmă. Am aderat la NATO și Uniunea Europeană în ciuda lui Ion Iliescu, nu datorită lui Ion Iliescu.
Din toate aceste motive, cred că astăzi este un moment bun pentru a iniția crearea unui muzeu al dictaturii comuniste și legionare în România. Oamenii trebuie să știe adevărul despre istoria noastră.”
La prima vedere o idee salutară, care însă prezintă câteva deficiențe de formă și de fond.
În primul rând, strict vorbind, nu a existat o “dictatură legionară”, pentru că Mișcarea legionară nu a fost singură la putere, ci împreună cu Ion Antonescu, care era auto-proclamatul “Conducător” al statului național-legionar în perioada 14 septembrie 1940 – 21 ianuarie 1941,
» Citește continuarea pe pagina autorului


