Joi seară, pentru prima dată în aproape doi ani și jumătate, tovarășul nostru cosmic fidel va străluci într-o nuanță spectaculoasă de roșu.
Ceea ce odinioară putea fi interpretat ca un semn rău prevestitor este acum doar un prilej excelent de a ieși afară și a admira frumusețea mecanicii cerești.
Așa că pregătiți o pătură și un termos cu ciocolată caldă, întindeți-vă sub cerul liber și urmăriți spectacolul lunar fascinant timp de câteva ore.
Ce este o Lună Sângerie?
Luna Sângerie este un termen popular care descrie culoarea ruginiu-portocalie pe care Luna o capătă în timpul unei eclipse totale de Lună. Așa cum orice obiect opac aflat în calea luminii creează o umbră, și Pământul blochează fotonii proveniți de la Soare, proiectând o umbră în spațiu.
Spre deosebire de planeta noastră solidă, atmosfera Pământului este suficient de transparentă pentru a permite trecerea unei părți din lumină. Stratul subțire de gaze refractă lumina, iar particulele din atmosferă dispersează unele lungimi de undă mai mult decât altele – în special undele „albastre” mai scurte- lăsând să treacă mai multe undele „roșii” mai lungi.
Aceeași dispersie este motivul pentru care cerul este albastru în timpul zilei,
» Citește continuarea pe pagina autorului


