Poliţiştii l-au identificat pe şoferul care a accidentat un copil pe trecerea de pietoni din faţa Şcolii Gimnaziale Iordache Cantacuzino. Acesta este din Paşcani, are 22 ani, şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
“La data de 3 martie, a.c, în jurul orei 18.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la un accident rutier care a avut loc pe strada Ştefan cel Mare, care s-a soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un copil a fost acroşat în timp ce se afla în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, de un autoturism care şi-a continuat deplasarea. Minorul s-a prezentat la spital unde s-a constatat că nu prezenta leziuni. Poliţiştii au continuat cercetările, ulterior fiind identificat conducătorul autoturismului care este cercetat”, a declarat Anca Vijiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.
Accidentul rutier a avut loc vineri, 3 martie, la orele 18.00. Copilul în vârstă de 11 ani se deplasa pe trecerea de pietoni din faţa şcolii unde învaţă, când a fost lovit de un autoturism. Copilul a fost preluat de o ambulanță și transportat în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal. Din fericire, este în afara oricărui pericol.
Trecerea de pietoni din faţa şcolii Iordache Cantacuzino este cea mai lungă din Paşcani. Acolo au avut loc numeroase accidente rutiere în urma cărora victimele au ajuns pe patul de spital sau chiar în sala de operaţii. În tot acest timp, Primăria, cea de la care păşcănenii aşteaptă o soluţie urgentă, n-a făcut practic nimic.
Întrebaţi, din nou, ce vor face pentru a stopa evenimentele rutiere într-o zonă în care circulă sute de copii, reprezentanţii municipalităţii au prezentat câteva variante pe care le iau în calcul. Printre acestea, o trecere de pietoni 3D, limitatoare de viteză sau un semafor.
“Au fost o serie de discuţii în legătură cu trecerea de pietoni din faţa şcolii Iordache Cantacuzino. S-au tot petrecut evenimente neplăcute şi am înţeles că la sfârşitul acestei luni va avea loc o nouă şedinţă de organizare a traficului rutier. Domnul Avasiloaie de la Poliţia Locală a propus o trecere de pietoni tridimensioanală. S-a propus şi varianta limitatorului de viteză, considerată cea mai bună soluţie. S-a mai discutat şi varianta amplasării unui semafor acolo în zonă, fiind vorba despre cea mai lungă trecere de pietoni din Paşcani. Toate acestea vor fi analizate şi se va lua o decizie finală după şedinţa din această lună”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Soluţia definitivă ar urma să fie luată de către viceprimarul Gabriela Nedelcu şi membrii comisiei de Organizare a Circulaţiei, la sfârşitul acestei luni. Rămâne de văzut cât timp va mai trece până la implementarea acesteia, oricare ar fi ea.


