RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Secretar de stat, Ministerul Mediului: Necalificarea Braşovului la titlul de Capitală verde europeană e o lecţie că nu mai poţi păcăli spunând pe Instagram că eşti verde

Necalificarea Braşovului la titlul de Capitală verde europeană este o lecţie că „nu mai poţi păcăli spunând pe Instagram că eşti verde” atunci când încă mai ai probleme în ce priveşte mediul, iar semnarea unor pacturi în care îţi asumi ţinte ambiţioase nu este suficientă fără acţiune, susţine secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Sorin Banciu, care a participat, marţi, la Forumul Oraşelor Verzi de la Braşov, relatează Agerpres.

În contextul aderării Braşovului la Pactul Alianţei Oraşelor Verzi, Banciu a spus că, „dincolo de ţinte ambiţioase anunţate public, este nevoie şi de acţiune”, iar primarii care anunţă astfel de ambiţii ar trebui să prezinte mai întâi datele concrete de la care pornesc, pentru a putea fi monitorizaţi de cetăţeni.

„Se poartă foarte mult semnarea unor astfel de pacturi la genul acesta de evenimente. Însă, dincolo de pacturi şi ţinte ambiţioase pe care le lansăm public, trebuie să vedem acţiune, trebuie să vedem ţinte măsurabile. Am învăţat o lecţie: Braşovul nu s-a calificat ca şi Capitală verde europeană pentru că, din cele 12 criterii, mai sunt unele la care are probleme. Or, acolo (la Comisia Europeană – n.r.) trebuie să te duci să spui: am atâtea emisii,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Ce sancțiuni au primit partidele și candidații la alegerile din 2024 și 2025. Călin Georgescu, amendat cu 200.000 de lei

Redacția

Ciolacu, după negocierile cu PNL: Suntem pe un drum corect. PNL este de bună credinţă

Redacția

Nou atac armat în Serbia: Cel puțin 8 morți și 13 răniți / Operațiune masivă de căutare a atacatorului – FOTO

Redacția
Încarcă...