Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută instituirea zilei de 3 martie ca „Ziua Solidarităţii româno-polone”. MAE arată într-un comunicat de presă transmis vineri că instituirea „Zilei Solidarităţii româno-polone” este o iniţiativă comună a miniştrilor Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi Zbigniew Rau, care reflectă prietenia profundă şi relaţiile bilaterale ample de Parteneriat Strategic dintre cele două state, relatează Agerpres.
„Instituirea acestei zile a fost posibilă prin intrarea în vigoare, astăzi, 14 aprilie, a Legii pentru instituirea zilei de 3 martie ca „Ziua Solidarităţii româno-polone” şi adoptarea simultană a unei rezoluţii în acest sens în Parlamentul polon”, precizează MAE.
Sursa citată menţionează că instituirea „Zilei Solidarităţii româno-polone” asigură cadrul pentru marcarea anuală a acestui moment prin organizarea, la nivel naţional şi local, de acţiuni din sfera diplomaţiei publice, culturii şi educaţiei, în vederea promovării şi conştientizării legăturilor speciale dintre cele două state.
MAE mai arată că data de 3 martie are un simbolism aparte în planul relaţiei bilaterale, prin evocarea semnării, la Bucureşti, la 3 martie 1921, a „Convenţiei de alianţă defensivă între Regatul României şi Republica Polonă”, de către cei doi miniştri de Externe de la vremea respectivă, Take Ionescu şi Eustachy Sapieha, aceştia având deplinele puteri şi susţinerea fermă a şefilor lor de stat,
» Citește continuarea pe pagina autorului


