NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Român împuşcat mortal într-o vilă din Italia în care intrase la furat

Un român a fost împuşcat mortal într-o vilă situată la periferia oraşului italian Milano în care intrase prin efracţie pentru a fura, proprietarul casei fiind reţinut sub acuzaţia de crimă prin exces în legitimă apărare, o situaţie juridică ce stârneşte polemici în Italia.

  

 

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi în localitatea Vaprio D’Adda, situată în provincia italiană Milano.

Francesco Sicignano, un pensionar în vârstă de 65 de ani, trezit de zgomote suspecte, a luat o armă de foc pe care o procurase după mai multe furturi şi a ieşit în holul propriei vile. A observat o persoană în întuneric şi a tras un foc de armă. Apoi a ieşit pe balcon şi a tras alte două focuri în aer, în contextul în care mai multe persoane fugeau din locuinţa sa.

Când a revenit în casă, a găsit corpul unui bărbat necunoscut şi a efectuat manevre de resuscitare, după care a chemat carabinierii.

Primul foc de armă a provocat moartea unui român în vârstă de 28 de ani care se pare că intrase în vilă pentru a fura. Complicii românului au reuşit să fugă şi sunt căutaţi de poliţia italiană.

Francesco Sicignani locuieşte în propria vilă cu soţia, cu fiul şi nora, care au copii. Pensionarul italian susţine că a achiziţionat o armă semiautomată după ce casa familiei sale a fost spartă de patru ori în ultimele luni.

Polemicile au izbucnit în contextul în care pensionarul italian a fost reţinut sub acuzaţia de omor calificat prin exces în legitimă apărare.

Din august până acum, din ce ştim noi, vila a fost spartă de patru ori. Sunt oameni buni, au copii în casă. Dacă aş fi fost în aceeaşi situaţie, l-aş fi împuşcat şi eu“, a declarat un vecin.

Carabinierii au stabilit că pensionarul făcuse o plângere pentru furt în urmă cu un an.

Sursa: ZiaruldeIasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Primarul Tătărușului și adjunctul IPJ Iași au trecut pe lângă moarte! Au zburat cu doar câteva zeci de minute înainte de accident, cu același avion care s-a prăbușit!

Marius Parteni

Dosar penal pentru un tânăr care a condus o mașină neînmatriculată

Redacția

Hal de inconștiență! Femeie băută la volan, fără permis şi cu copil de 4 ani în dreapta

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site