RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Renault a numit CEO al Dacia pentru prima dată o femeie. Vine de la conducerea uneia dintre cele mai cunoscute mărci de mașini de lux

Renault a numit CEO al Dacia pentru prima dată o femeie. Vine de la conducerea uneia dintre cele mai cunoscute mărci de mașini de lux

Karin Adt, la volanul unui autoturism Smart în perioada în care era vicepreședintă a Mercedes-Benz, FOTO: Uli Deck / DPA / Profimedia

Renault a numit-o luni pe Katrin Adt, fosta vicepreședintă a Mercedes-Benz, în funcția de director general al mărcii Dacia, în cadrul reorganizării echipei de conducere sub noul CEO al companiei franceze, François Provost, relatează Reuters.

Adt se va ocupa de brandul Dacia după ce fostul său director, Denis Le Vot, a decis să părăsească Renault. Le Vot s-a numărat printre candidații de prim-plan pentru funcția de CEO al Renault.

  

Renault a precizat într-un comunicat că el va părăsi acum compania, fără să ofere alte detalii. Compania l-a numit pe Provost în funcția de CEO în luna iulie, după plecarea bruscă a fostului șef Luca De Meo.

Provost a declarat că schimbările din conducere vor ajuta compania să se miște mai repede pentru a se adapta la provocările actuale. Renault se confruntă cu o concurență în creștere și cu o cerere slabă. Prețul acțiunilor companiei s-a prăbușit luna trecută, după ce aceasta și-a revizuit în jos estimările financiare pentru anul 2025.

„Pentru a face față tuturor provocărilor cu care ne confruntăm,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Răspunsul ministrului Apărării Naționale despre posibilitatea unui nou atac cibernetic la alegerile prezidențiale

Redacția

Un secretar de stat de la Finanțe a ajuns șef la Electrica. O condiție a aderării României la OECD este ca secretarii de stat să nu mai fie numiți în consilii de administrație

Redacția

Călin Georgescu, în instanţă după ce a contestat prelungirea controlului judiciar: „Trăiesc evidenţa unui abuz, pe care nu l-aş fi crezut posibil după căderea comunismului. Este o hărţuire politică, făţişă, incompatibilă cu legea şi cu bunul simţ”

Redacția
Încarcă...