Ideea interzicerii aplicației TikTok în instituțiile de stat din România rerpezintă, în continuare, un subiect controversat. Premierul Nicolae Ciucă este de părere că o astfel de decizie constituie un subiect serios de analiză.
Nicolae Ciucă, despre interzicerea TikTok FOTO Arhivă
Autorităţile statului român ar putea, în curând, să se alinieze la poziţia Comisiei Europene, în privința TikTok. Liderii europeni au decis să suspende utilizarea aplicaţiei pe dispozitivele de serviciu, pentru a spori securitatea cibernetică la nivelul instituţiei, notează Agerpres.
„Un subiect serios de analiză”
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, joi, în cadrul unei conferințe susținute la Târgu Murel, că impunerea unei astfel de măsuri este „un subiect serios de analiză”.
„O astfel de decizie trebuie să se bazeze pe datele furnizate de către specialişti şi analiza de reţea, precum şi consecinţele unei astfel de decizii trebuie analizate foarte bine şi, în momentul în care ne-am clarificat, nu văd niciun fel de problemă să ne aliniem la comportamentul Comisiei Europene şi celorlalte ţări (…)”, a spus premierul.
De asemenea, el susține că rețeaua a ajuns să fie utilizată, la scară largă, în scop de propagandă și dezinformare.
» Citește continuarea pe pagina autorului