News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Prima zi a festivalului “Magia Baloanelor”, la Războieni

Primul festival al baloanelor cu aer cald din Moldova a început astăzi.  Evenimentul, numit Magia baloanelor, se desfăşoară în satul Războieni, comuna Ion Neculce.

 

 

  

Festivalul aduce pentru prima dată în zona Moldovei, un spectacol de culoare al baloanelor cu aer cald şi promovează zborul cu balonul, atât în văzduh, cât şi ancorat.

Vor fi nouă baloane din România, Ungaria şi Moldova. Lansările în masă ale acestora vor avea loc de două ori pe zi, la 7 am si 6.30 pm, în funcţie de vreme. De asemenea, vor fi organizate sesiuni de zbor captiv.

Cei  mai mici dintre participanţii la eveniment sunt aşteptaţi să se dea în tobogane gonflabile, trambulină, să se joace cu baloane cu heliu, sau să participe la atelierele pregătite de organizatori.

Cel mai mare festival al baloanelor din Europa are loc anual la Bristol, în Marea Britanie, iar Lorraine Mondial Air Balloons este cel mai mare din lume. Cele mai multe evenimente de acest gen se desfăşoară în SUA. La Albuquerque, de exemplu, se adună anual peste 500 baloane, pe parcursul a 9 zile.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Guvernul va declara zi de doliu național în România, sâmbătă, la înmormântarea papei Francisc. Ce presupune măsura

Redacția

 „Târgu Muzical” va avea loc pe 9 septembrie la Târgu Frumos

Denisa Mădălina Pițel

Invitație la “Hora Unirii”, în comuna Ruginoasa -158 de ani de istorie

Teona Gherasim
Încarcă...