Parlamentul indonezian a aprobat marţi un text de lege ce incriminează sexul în afara căsătoriei, text denunţat de apărătorii drepturilor omului drept un recul de la libertăţi şi o alunecare spre fundamentalism în această ţară cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, informează AFP şi Reuters.

Cuplu în vacanță în BaliFoto: © Pavel Ilyukhin | Dreamstime.com
Această reformă a codului penal, care datează încă din vremurile când Indonezia era colonie a Olandei, a fost adoptată cu majoritatea voturilor deputaţilor. Ea pedepseşte în special relaţiile sexuale în afara căsătoriei, precum şi coabitarea cuplurilor necăsătorite.
Potrivit textului, coabitarea ilegală va fi pasibilă de şase luni de detenţie, iar relaţiile sexuale în afara căsătoriei – de un an de închisoare.
„Era timpul pentru o schimbare”
„Am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a ţine cont de chestiunile importante şi de diferite opinii care au fost dezbătute”, a declarat în parlament ministrul indonezian al justiţiei Yasonna Laoly.
„Cu toate acestea, este timpul să luăm o decizie importantă cu privire la amendarea codului penal şi să lăsăm în urma noastră codul penal colonial pe care l-am moştenit” în timpul independenţei ţării în 1949,
» Citește continuarea pe pagina autorului


