RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Papa Francisc cere negocieri adevărate pentru încetarea focului în Ucraina

Papa Francisc a cerut duminică să se desfăşoare „negocieri adevărate” care să permită ajungerea la „o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă” în Ucraina şi a invitat „responsabilii naţiunilor” să nu ducă „Umanitatea la distrugere”, relatează Agerpres, conform EFE.

Francisc a amintit că, „odată cu împlinirea a 100 de zile de la începerea agresiunii armate (ruse) în Ucraina, asupra Umanităţii s-a abătut din nou coşmarul războiului, care reprezintă negarea visului lui Dumnezeu”.

„Popoare care se înfruntă, care se ucid, oameni care în loc să se apropie sunt alungaţi din casele lor”, a spus papa Francisc, vorbind despre „furia distrugerii şi a morţii (…) care alimentează o escaladare tot mai periculoasă pentru toţi”.

„Reiau apelul meu către responsabilii naţiunilor: Nu duceţi Umanitatea la distrugere, vă rog”, a transmis suveranul pontif, repetând această ultimă frază, în aplauzele celor circa 25.000 de credincioşi strânşi în piaţa Sf. Petru.

  

Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, a insistat „să aibă loc negocieri adevărate, concrete, pentru o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă, să se asculte strigătul disperat al oamenilor care suferă, aşa cum vedem în mass-media zi de zi, să se manifeste respect pentru vieţile oamenilor,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Românii vor putea apela call center-ul Expert Forum pentru asistență electorală. Semnalarea neregulilor din secțiile de votare se va face online

Redacția

LIVE VIDEO BREAKING Acordul pentru exportul cerealelor ucrainene a fost semnat

Redacția

Zelenski susține că a primit sprijin internaţional larg pentru consolidarea pe termen lung a apărării Ucrainei, inclusiv din afara G7

Redacția
Încarcă...