RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Orban: „Înţelegerea era ca Florin Cîţu să fie şeful BNR după Mugur Isărescu / Sunt cum era Frodo în drum spre munte când uitase Shire-ul”

„Din data de 1 iunie, de când, practic s-a declanşat această competiţie pe care, repet, nu mi-am dorit-o, nu am ştiut de ea, iar în momentul în care eu mi-am anunţat intenţia de a candida, aveam înţelegeri făcute. Eu, preşedintele partidului, la muncă, celălalt premier şi guvernator la BNR, după ce se termină mandatul lui Mugur Isărescu. Şi mie mi-ar fi convenit, vă spun sincer, ar fi fost o chestiune cât se poate de firească ca doi oameni care se află pe poziţiile astea să se înţeleagă, nu să ajungă să se concureze. Nu eu am hotărât să candidez contra lui Cîţu, ci Cîţu a hotărât să candideze contra mea. Vreau să restitui adevărul”, a declarat Orban, conform G4Media.

Orban a mai spus că se afla la Braşov atunci când a aflat că Florin Cîţu va candida pentru şefia PNL.

„M-am trezit în data de 29 mai că încep să mă sune mai mulţi preşedinţi de filială sau mai mulţi colegi de-ai mei să îmi spună că i-a sunat Cîţu sau altcineva, Boc sau Flutur, ca să îi cheme la poză. Eram la Braşov. Am plecat de la voi, de aici, exact. Şi aşa am aflat că domnul Cîţu candidează la funcţia de preşedinte al PNL”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Apel ca fostul preşedinte georgian, aflat în detenţie, să fie transferat într-un spital din străinătate / Mihail Saakaşvili a fost arestat anul trecut pentru a ispăşi o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru „abuz de putere” / În semn de protest, a făcut mai multe greve ale foamei

Redacția

PSD anunţă că va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu: „Trebuie opriţi înainte de a transforma cu totul România într-o ţară penală”

Redacția

CTP, despre asaltul AUR asupra primăriei din Timişoara: Ne găsim într-o situaţie de urgenţă, de catastrofă naturală!

Redacția
Încarcă...