News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ora de vară nu se resimte la Paşcani! Străzi iluminate mult prea devreme

Trecerea la ora de vară nu se simte la Paşcani, sau cel puţin asta este concluzia care reiese dacă avem în vedere programul de iluminat. La orele 17.00, neoanele sunt aprinse, deşi de acum se întunecă în jurul orelor  20.00. În schimb, dimineaţa devreme, când oamenii încep să plece spre serviciu, pe străzi este complet beznă. 

 

Programul iluminatului public din Paşcani continuă să funcţioneze într-un mod atipic, nepotrivit pentru această perioadă a anului. Nu de puţine ori, mai mulţi păşcăneni au sesizat această situaţie, nemulţumiţi fiind de modul în care este gestionat iluminatul stradal în municipiu.

  

Conform programului făcut public de către reprezentanţii Primăriei, în intervalul 21-31 martie, luminile ar trebui să fie aprinse la orele 19.00, şi stinse la 05.30. În realitate, însă, nu se întâmplă la fel.

Despre această situaţie, administraţia locală a mai fost întrebată şi în luna ianuarie a acestui an, când ni s-a spus că au au întocmit un program de iluminat pe care l-au transmis celor de la E-on Energie, a căror datorie este să-l pună în aplicare. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Apa va fi sistată în această noapte, începând cu ora 22.00, în Pașcani și suburbii!

Redacția

Lucrări finale în intersecțiile cu sensuri giratorii

Marius Parteni

Primarul Dumitru Pantazi avocatul celor de la Legume SA! Jurist pentru NewsPascani.com: „Domnul primar știe foarte bine că executarea acelei hotărâri este prescrisă și că societatea nu are titlu de proprietate!”

Răzvan Grecu
Încarcă...