Într-o intervenție la A3, primarul din Cavnic, Vladimir Petruț, a susținut joi, 29 ianuarie, că va organiza vineri, 30 ianuarie, o conferință de presă, în care va prezenta dovezi că discuția cu premierul Bolojan ce viza rotativa guvernamentală ar fi avut într-adevăr loc.
„Sunt primar de 14 ani. Nu am mințit niciodată. Mâine voi face o conferință de presă în care voi prezenta dovezi care arată că Guvernul mi-a retras acei bani. Și am dovezi că acea discuție cu domnul Bolojan a avut loc. O să așteptăm rotativa și atunci o să-mi dați dreptate, dacă nu mă credeți acum. Stați liniștiți, nu va fi premier PSD, asta a spus premierul”, a declarat primarul din Cavnic la A3.
Președintele PNL Maramureș îl contrazice și susține că edilul este posibil să fi înțeles greșit ce s-a discutat.
„Dacă primarul a înțeles greșit, atunci este altă problemă. Avem un protocol semnat, pe care PNL îl va respecta punct cu punct. Premierul a zis că nu știe ce se va întâmpla după 2027, dar cât va fi premier se va ocupa doar de interesele României”, a precizat Ionel Bogdan, șeful PNL Maramureș.
Context
Biroul de presă al PNL Maramureș susține că Vladimir Petruț,
» Citește continuarea pe pagina autorului


