RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Necunoscutele din spatele proiectului privind cablul submarin de înaltă tensiune care va traversa Marea Neagră

Ministerul Energiei a anunțat, la începutul lunii aprilie, că studiul de fezabilitate pentru interconectorul de înaltă tensiune în curent continuu (HVDC), așa-numitul „Coridorul Verde”, a fost finalizat cu succes, iar rezultatele sunt pozitive. Întrebați de HotNews despre costuri și etapele următoare ale proiectului, reprezentanții ministerului spun că nu pot oferi informații. 

Răspunsul Ministerului Energiei a fost că „partenerii de proiect nu pot pune la dispoziția publicului informații suplimentare față de cele difuzate deja prin comunicatele de presă transmise”.

În comunicatul din aprilie, Ministerul Energiei susținea că „Interconectorul Est-Vest intră în faza următoare”, însă nu a precizat, la solicitarea HotNews, care este aceasta.

„Relațiile de parteneriat ale părților implicate în acest proiect se desfășoară în baza unui Memorandum de colaborare care stabilește inclusiv condițiile de comunicare a informațiilor. Astfel, prin prisma prevederilor acestui memorandum, Transelectrica S.A. ne comunică faptul că niciuna dintre părțile semnatare nu are dreptul de a divulga informații din documente componente ale proiectului care includ, dar nu se limitează la, date tehnice, proiecții financiare, studii de specialitate sau informații privind capacitatea de transport, fără acordul prealabil al celorlalte părți”, a mai transmis Ministerul Energiei.

  

Ce știm despre proiectul „Coridorul Verde”

Proiectul este dezvoltat de compania de stat Transelectrica alături de companiile TAQA (Abu Dhabi National Energy Company PJSC),

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cinci modalități la îndemână prin care tații se pot implica în creșterea unui bebeluș

Redacția

Rusia a început să bruieze din ce în ce mai eficient sistemele de rachete HIMARS, cea mai temută armă în războiul din Ucraina

Redacția

Noi tensiuni în Coaliție. Legea Consiliului Legislativ, care stabilește mandate pentru șefi și noi pensii speciale, respinsă

Redacția
Încarcă...