RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

NASA a organizat prima întâlnire publică pe tema OZN-urilor

În cadrul unei reuniuni publice neobișnuite la Washington, un grup de experți numiți de NASA pentru a examina problema sensibilă a OZN-urilor a subliniat miercuri necesitatea de a aduna mai multe date pentru a explica aceste fenomene în viitor, potrivit AFP.

imagini radar oznFoto: US DEPARTMENT OF DEFENSE / Sciencephoto / Profimedia

“Datele existente, precum și relatările martorilor, sunt insuficiente pentru a furniza dovezi concludente cu privire la natura și originea fiecărui eveniment”, a declarat David Spergel, astrofizicianul însărcinat cu președinția comisiei. “Avem nevoie de date de înaltă calitate”.

  

Un raport urmează să fie publicat în timpul verii, detaliind modul în care se poate realiza acest lucru.

NASA a anunțat lansarea acestei lucrări anul trecut, iar în octombrie a numit nu mai puțin de 16 experți pentru a o conduce. Printre aceștia se numără oameni de știință eminenți, precum și oficiali ai autorității de reglementare a aviației civile din SUA (FAA) și fostul astronaut Scott Kelly.

800 de fenomene aeriene neidentificate

Scopul lor nu este însă de a trece în revistă fenomenele ozn în încercarea de a le explica unul câte unul, ci de a face recomandări către NASA cu privire la modul în care să le studieze riguros în viitor.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

BREAKING: USR PLUS cere desemnarea unui nou premier și anunță că va susține o moțiune de cenzură dacă Florin Cîțu rămâne prim-ministru

Redacția

Cu cea mai mare prezență din ultimii 25 de ani, slovacii l-au ales sâmbătă președinte pe candidatul anti-Ucraina. Peter Pellegrini a câștigat detașat, cu 10% avans

Redacția

Mizele hotărârii CCR privind reforma pensiilor magistraților. Analist: „Este o decizie cu multă încărcătură politică”

Redacția
Încarcă...