RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ministrul Culturii vrea ca marii operatori de cablu care deţin şi posturi TV să poată fi obligaţi de CNA să renunţe la una dintre activităţi / Reacţia RCS&RDS, una din companiile afectate

Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvernul Cîţu, cu titulatura „Lege pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr, 39/2005 privind cinematografia”, scopul declarat fiind, conform expunerii de motive. “transpunerea Directivei nr. nr. 1808 din 14 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii media audiovizuale (Directiva serviciilor media audiovizuale) având în vedere evoluţia realităţilor pieţei”.

Titlul Legii a fost modificat în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, devenind “Lege pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia precum şi pentru modificarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune”. Proiectul a fost depus la Parlament în 11 octombrie 2021, iar în decembrie a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, fiind apoi depus la Senat, care este Cameră decizională în acest caz. Proiectul a primit avizele necesare din celelalte comisii, iar Comisia de cultură este cea care trebuie să întocmească raportul, având deja mai multe şedinţe pe acest subiect.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ursula von der Leyen le cere liderilor europeni „să fie la înălţime” și să acorde Ucrainei și Republicii Moldova satutul de țări candidare la UE

Redacția

Managerul Spitalului “Grigore Alexandrescu”: 40% dintre asistente și infirmiere din spital sunt vaccinate. Ce așteptări am putea avea de la populația generală?

Redacția

Castorii încep să devină o problemă pe râurile din România / ”Creează disconfort pentru fermieri și muncă și bani aruncați”

Redacția
Încarcă...