News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Întrevedere Ciucă-Kuleba. Cei doi politicieni au discutat despre războiul din Ucraina, fluxul de refugiaţi şi sprijinul pentru administraţia de la Kiev

„În cadrul întrevederii, a fost analizată situaţia de securitate şi militară din regiune, în urma agresiunii militare ruse. Premierul român a prezentat eforturile autorităţilor, alături de societatea civilă, voluntari şi organizaţii umanitare internaţionale în sprijinirea celor peste 800 de mii de refugiaţi ucraineni intraţi în ţara noastră de la izbucnirea războiului. A fost evidenţiat rolul important al hub-ului umanitar de la Suceava în colectarea şi coordonarea formelor de sprijin acordat la nivel european şi internaţional. Cu aceeaşi ocazie, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dat asigurări de continuare a  sprijinului acordat Ucrainei pentru ajutor umanitar, gestionarea fluxului de refugiaţi, facilitarea exporturilor ucrainene”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit sursei citate, liderul diplomaţiei de la Kiev a expus pe larg problemele cu care se confruntă Ucraina, afectată în numeroase regiuni de agresiunea rusă. „La rândul său, ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a prezentat pe larg situaţia militară de pe teren din Ucraina şi a mulţumit Guvernului României şi cetăţenilor români pentru tot sprijinul acordat şi solidaritatea manifestată încă de la declanşarea agresiunii militare ruse. Totodată, diplomatul ucrainean a transmis României invitaţia de a contribui substan

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Fraţi morţi după ce au căzut împreună într-un lac îngheţat. Copiii se jucau cu o minge pe mal

Redacția

Macron şi Erdogan vor discuta despre intrarea Finlandei şi Suediei în NATO

Redacția

Sinteza zilei Ucraina: Washington-ul se teme de o capcană a Moscovei, Macron și Erdogan caută medierea

Redacția
Încarcă...