
Avizarea montării unor radare fixe de către Comisia pentru organizarea circulației rutiere în Pașcani s-a făcut după discuții aprinse. Ședința acestei comisii a avut loc vinerea trecută, iar pe ordinea de zi s-a aflat și avizarea montării unor radare fixe în municipiu pentru elaborarea Planului de Mobilitate Urbană.
Comisia este condusă de viceprimarul Cristian Rățoi, iar prezentarea acestui proiect a fost făcută de Mirela Pavel, inspector la Compartimentul de accesare fonduri europene. Conform acesteia, raderele fixe se vor amplasa, provizoriu, la intrările din Pașcani și în intersecțiile de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani și de la Constructorul.
Deși la prima vedere proiectul ar fi trebuit cunoscut de către toți cei prezenți în sală, deoarece acesta fusese lucrat în primărie, viceprimarul Cristian Rățoi s-a interesat dacă radarele fixe, care vor fi amplasate, vor colecta informații care ar putea duce la amendarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală.
Acesta a fost lămurit că toate datele culese de radarele amplasate vor fi folosite doar la elaborarea Planului de Mobilitate Urbană. Cât privește informațiile colectate de aceste radare ele vizează numărul de mașini ce tranzitează o anumită stradă într-o anumită perioadă de timp și viteza medie de deplasare din acea zonă.
Serviciul de elaborare al Planului de Mobilitate Urbană durabilă al Municipiului Pașcani este realizat de S.C.TRAFFIC PLAN S.R.L., iar valoarea contractului este de 149.500 lei fără TVA, durata de execuție fiind de 6 luni. Realizarea documentației este finanțată din fonduri nerambursabile.



