Parlamentul European a votat miercuri o rezoluție prin care denunță veto-ul ungar împotriva impozitului minim pentru multinaționale și cere renunțarea la unanimitatea în materie de fiscalitate pentru a ocoli acest blocaj, potrivit boursorama.com.
În 17 iunie, Ungaria s-a opus transpunerii în legislația UE a impozitului minim de 15% pe profitul multinaționalelor, susținut de toate celelalte state membre.
Pentru a valida proiectul de directivă pregătit de Comisia Europeană este nevoie de un vot unanim al celor 27 de state membre.
UE vrea să devină prima entitate juridică care să pună în practică proiectului istoric aprobat anul trecut de aproape 140 de țări – inclusiv Ungaria – sub egida OCDE, după cinci ani de dezbateri.
Înainte de veto-ul maghiar, directiva a fost blocată luni de zile de Polonia, de asemenea semnatară a acordului OCDE.
Polonia este suspectată că și-a folosit dreptul de veto ca mijloc de presiune pentru a obține deblocarea celor 35,4 miliarde de euro în granturi și împrumuturi planificate pentru țară în cadrul planului european de redresare. Și-a ridicat dreptul de veto imediat după ce a primit undă verde din partea Comisiei pentru acest plan, care fusese blocat timp de mai bine de un an din cauza unor presupuse deficiențe în ceea ce privește independența sistemului judiciar din Varșovia.
» Citește continuarea pe pagina autorului


