RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Iaşi: Scade continuu numărul pensionarilor, creşte continuu bugetul pensiilor

Chiar dacă este în scădere, numărul pensionarilor din judeţ îl depăşeşte considerabil, în continuare, pe cel al salariaţilor.

 

Numărul pensionarilor ieşeni scade continuu. Dacă, în 2013, în evidenţele Casei Judeţene de Pensii se aflau 175.400 de ieşeni, anul trecut, numărul acestora a ajuns la 171.120. Chiar şi aşa, numărul pensionarilor îl depăşeşte în continuare pe cel al salariaţilor, care este de doar 166.200. Cheltuielile cu pensiile au crescut constant, ridicându-se anul trecut la 1,54 miliarde de lei. Faptul se datorează creşterii în ultimii ani a nivelului mediu al pensiilor, care a ajuns anul trecut la 912 lei, faţă de 796 lei în 2013. Creşterea pensiilor la Iaşi a fost comparabilă cu cea de la nivel naţional, diferenţa în minus menţinându-se. Anul trecut, pensia medie la nivel naţional a fost de 931 lei.

  

 Pensionarii ieşeni nu s-au obişnuit deocamdată cu folosirea tehnicii de calcul. Faţă de aproape 10.000 de petiţii adresate în scris Casei Judeţene de Pensii (CJP) sau de aproape 1.000 de ieşeni înscrişi în audienţă la conducerea instituţiei, pe adresa de e-mail a acesteia au fost adresate doar 151 de întrebări. Doar 1.083 de ieşeni şi-au făcut un cont online pe site-ul Casei Naţionale de Pensii, www.cnpp.ro, pentru a-şi verifica datele din sistemul de asigurări sociale sau pentru a adresa petiţii electronice. Ieşenii nu par să se fi obişnuit nici cu posibilitatea încheierii unui contract de asigurare socială pentru completarea stagiului de cotizare. Până la sfârşitul anului trecut, doar 57 de persoane şi-au „cumpărat“ vechimea în muncă pentru a se putea înscrie la pensie.

 

Conform precizărilor directoarei CJP, Maria Andronache, aproximativ 57.000 de pensionari ieşeni au dreptul la primirea unui bilet de tratament. Au fost depuse însă doar 10.000 de cereri, pentru cele 5.935 de bilete repartizate Iaşului. „Cele mai căutate staţiuni sunt cele din zona Moldovei, în apropierea localităţii de domiciliu, precum Nicolina, Vatra Dornei, Slănic-Moldova, Bălţăteşti, dar şi cele renumite pentru eficienţa tratamentului, precum Felix, Herculane, Mangalia sau Techirghiol“, a spus Andronache. 

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

Suburbia Boșteni: Ploaia căzută ieri conține un praf galben suspect! (VIDEO)

Marius Parteni

Primăria nu retrocedează terenurile cetățenilor, deoarece nu mai are pământ! Primarul Pantazi refuză de un an de zile să ceară în justiție 51 de hectare deținute ilegal de Legume SA!

Răzvan Grecu

Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, ridicat de pe Aeroportul Otopeni și dus la audieri la DNA

Redacția
Încarcă...