News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Humosu: Tabăra din pridvorul satului în Parohia Adormirea Maicii Domului

În Parohia „Adormirea Maicii Domnului“, Humosu, Sireţel, Protopopiatul Paş cani, a fost organizată tabăra de vară, aflată la ce-a de a VIII a ediție, ce a avut ca tema principala „Tânărul misionar în parohia sa”, de către tinerii din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) în cadrul proiectului Tabăra din Pridvorul satului.

Începând cu data de 2 septembrie 2022, peste 70 de tineri și copii deopotrivă au început a se aduna cu mult entuziasm și curiozitate în curtea Bisericii din satul Humosu. Tinerii voluntari veniți pentru a aduce zâmbete pe chipurile copiilor erau și ei emoționați deoarece, vremea nu părea a fi una foarte prietenoasă. Prima zi a început cu o rugăciune de binecuvântare a taberei, apoi copiii s-au adunat pentru a se cunoaște mai bine la prima sesiune de discuții. După prima sesiune de cunoaștere copii au mers și la primul atelier. Tinerii s-au bucurat de ateliere precum cel de autocunoaștere, de creativitate, de comunicare, spiritualitate, dar și un atelier de sport. Ziua de vineri a continuat cu căutarea comorii pe care abia spre finalul zilei au găsit-o. Bineînțeles că, ziua s-a încheiat cu rugaciunea de seară citită de tinerii participanți și voluntari, alaturi de preotul paroh Ionuț Ailincăi.

Cea de-a doua zi a început cu adevărata comoară și anume Sfânta Liturghie, unde tinerii s-au unit într-un singur glas pentru a aduce slavă lui Dumnezeu pentru toate. Cel mai interesant moment al zilei a fost sesiunea „Întreabă preotul”, unde copiilor, li s-a raspuns tuturor curiozitatilor. Sfatul părintelui a fost unul cuprinzator și foarte ușor de înțeles: „Trebuie să fim asemenea albinelor și să adunăm cele bune pentru a putea fi oameni de folos societății în care trăim!”

Această zi s-a încheiat cu o paradă, unde tineri au defilat prin sat cu torțe aprinse, steaguri și cântând imne de laudă lui Hristos. Finalul taberei a fost marcat de un frumos foc de tabără unde atât copiii cât și părinții lor, au dansat, au cântat și s-au bucurat. „Păstrez ecusoanele de la toate edițiile de tabără în care am participat și sunt foarte bucuroasă că am mai adăugat încă unul, după o perioadă lungă de așteptare” (Mara)
„Când am auzit mulțime de copiii și steaguri ce fluturau pe stradă nu știam ce se întâmplă și am ieșit repede iar, când i-am auzit cântând „Cuvine-se cu adevarat”, m-am cutremurat și am început să plâng de bucurie” (ne-a declarat bunica unuia dintr copiii, în timpul paradei).

  

Related posts

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași se redeschide

Redacția

UEFAntasticii revin pe teren în Moldova! Super-meciuri cu legendele fotbalului românesc, la Tătăruși și Vânători

Denisa Mădălina Pițel

Singurul club de robotică din Paşcani a luat parte la Campionatul regional de robotică de la Iaşi. 49 de echipe de elevi într-o competiţie uluitoare!

Redacția
Încarcă...