RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

EXCLUSIV: Motivarea judecătorilor din dosarul cailor „prinşi“ de radar că păşteau cu 104 km/h

 Judecătorul care a soluţionat sesizarea ieşencei ce s-a plâns că un radar al Poliţiei Rutiere a „surprins“ doi cai cu o viteză de 104 de kilometri pe oră spune că aparatul poliţiştilor nu avea cum să funcţioneze corect. Din acest motiv, magistratul consideră că proba folosită de poliţişti împotriva şoferiţei amendată pentru depăşirea vitezei nu a putut fi luată în calcul.

 

Judecătoria Paşcani a motivat în cursul zilei de ieri sentinţa pentru care a anulat sancţiunea rutieră dispusă de poliţişti împotriva ieşencei care a invocat în instanţă că un aparat radar al rutierilor ar putea fi defect. Judecătorii menţionează în motivarea obţinută de „Ziarul de Iaşi“ că agenţii rutieri care au aplicat sancţiunea nu au greşit în ceea ce priveşte modalitatea de întocmire a înscrisurilor, însă au anulat înregistrarea realizată cu aparatul radar invocând „dubii serioase“ asupra calităţii înregistrării video. 

  

În ediţia de ieri, „Ziarul de Iaşi“ prezenta cazul ieşencei Florentina M., sancţionată de Poliţia Rutieră cu o amendă de 945 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce după ce femeia ar fi depăşit cu peste 50 de kilometri viteza legală, pe raza localităţii Sârca. Poliţiştii rutieri aplicaseră amenda în baza imaginilor surprinse de un aparat radar. În acţiunea depusă la instanţă, Florentina M., prin intermediul avocatului Bogdan Muraru, ataca atât modalitatea de întocmire a procesului verbal, dar şi principala probă – înregistrarea efectuată de aparatul radar. Femeia a susţinut că aparatul radar a surprins la un moment dat trei viteze diferite în interiorul aceleiaşi secunde, dar şi faptul că, pe înregistrare se observă cum aparatul indică o viteză de deplasare de 104 kilometri pe oră în dreptul a doi cai care pasc. 

Judecătoria Paşcani, care a admis plângerea Florentinei M., menţionează în motivare că poliţiştii au procedat corect în ceea ce priveşte modul în care au întocmit procesul verbal de aplicare a sancţiunii. Acest lucru nu a fost însă suficient pentru ca sancţiunea să fie menţinută, având în vedere suspiciunile cu privire la înregistrarea aparatului radar.

O neregulă sesizată de judecător este că din înregistrare reiese că aparatul a surprins mai multe maşini care se deplasau pe acel tronson de drum, fără a evidenţia însă pentru fiecare în parte viteza de deplasare. „Mai mult, din modul de înregistrare făcută de aparatul radar în momentul constatării contravenţiei de către agentul constatator ar rezulta că acesta prezintă o serie de grave deficienţe în condiţiile în care imaginea este neclară, iar vitezele înregistrate variază nejustificat la intervale de timp foarte mici. De exemplu, din înregistrarea cu câteva secunde înainte de apariţia autoturismului condus de petent deşi nu apare niciun autovehicul în cadrul sunt înregistrate diferite viteze de deplasare între care există diferenţe mari. În aceste condiţii, instanţa constată că există dubii serioase asupra calităţii înregistrării efectuate cu aparatul radar în situaţia petentei“, se arată în motivarea judecătorilor. Din acest motiv, judecătorul precizează că înregistrarea nu poate fi folosită ca mijloc de probă şi, în consecinţă, a anulat procesul verbal de contravenţie. 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei ieşene nu a dorit să comenteze situaţia: „Este o decizie a instanţei şi nu o comentăm“. 

 

 Sursa: ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

O femeie de 50 de ani a furat un telefon dintr-un magazin din Pașcani

Redacția

Flagrant la Tg.Frumos în sediul poliției

Redacția

Cinci persoane care tăiau ilegal copaci, depistate de polițiști la Vânători

Redacția
Încarcă...