Undeva pe partea stângă a drumului ce face legătura dintre localitatea ieşeană Cozmeşti şi judeţul Roman, ferecat în spatele unui zid gros de apărare, se află abandonat conacul familiei Sturdza.
În ceaţa densă a ultimelor zile de iarnă, câţiva localnici stau zgribuliţi în faţa intrării pe prima poartă a domeniului princiar, în staţia încropită ad-hoc, şi mai aruncă din când în când priviri temătoare în spate, ca după Ucigă-l Toaca, şi nu degeaba, deoarece în jurul conacului circulă tot felul de legende provenite dintr-un sâmbure de adevăr şi umflate apoi de limbariţa populară. Se spune că pe la geamurile conacului şi pe aleea centrală apar câteodată fantome, spirite care ar putea la fel de bine să fie ale descendenţilor vistiernicului Grigoraş Sturdza, cel dintâi proprietar al conacului, sau al unuia dintre miile de orfani care au crescut între zidurile clădirii pe vremea comunismului şi după. Despre conacul de la Cozmeşti se ştie că a fost ultima haltă de pe harta centrelor de ocrotire a copiilor orfani din judeţul Iaşi, după comasarea orfelinatelor sau restituirea în natură a unora dintre aceste unităţi. Imediat după 1945, după ce averile familiilor boiereşti au intrat pe mâna comuniştilor, din ura sistemului faţă de zidirile care au adăpostit familiile cu blazon, tot ce a însemnat conac sau palat în judeţul Iaşi a căpătat destinaţia de centre pentru orfani sau baze de cereale.
Conac şi teren de 3 hectare, evaluate la preţ de apartament
Înainte de intrarea în curtea conacului, între şosea şi zidul de apărare, domeniul de la Cozmeşti este înconjurat de câteva hectare de pământ pe care a crescut vegetaţie sălbatică lăsată în bătaia vântului. Singurul element de rezistenţă care pune în valoare drumul spre poarta de acces este aleea mărginită de brazi. Ghereta paznicului, încrustată în zidul porţii, păstrează deasupra uşii o tăblie pe care se mai poate citi „Bibliotecă”. Atât în faţa „bibliotecii” paznicului, cât şi pe câmpul din jurul conacului îşi vântură cozile zeci de câini de pripas. Bustul boierului Grigoraş Sturdza a dispărut demult de pe soclul rămas încă în prejma unei foste fântâni arteziene, acum secată. Aruncat în stânga conacului, se mai poate vedea un acaret care a funcţionat pe vremuri drept locuinţă pentru argaţi. În spatele conacului se înşiră alte construcţii, unele mai noi, altele mai vechi, care au avut de-a lungul timpului rolul de a adăposti ba o porcărie, ba un atelier de tâmplărie, grajd pentru cai sau magazii de cereale. Acum, nimic nu tulbură liniştea ce s-a aşternut peste acest imens domeniu. Cheile de la uşile de acces în conac se află undeva printr-un birou al Consiliului Judeţean Iaşi sau la Direcţia de Protecţia Copilului. Singura construcţie funcţională de pe aceste pământuri ce aparţin de fostul domeniu al Sturdzeştilor este beciul. „Beciul avea ramificaţii foarte multe, dar în timp s-au mai surpat unele dintre galerii. E o construcţie trainică, făcută de meşteri pietrari pricepuţi. Are peste două sute de ani, dar se păstrează foarte bine. Acum e închis. Se mai aduc toamna produse de pe la centrele de copii din jurul Paşcaniului şi se depozitează aici”, ne spune gardianul de la conac.
Da click AICI pe Evenimentul pentru a citi reportajul complet
sursa evenimentul de iasi
Citește și: {loadposition articlescategoryload}