RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Europenii vaccinați cu AstraZeneca ar trebui să poată intra în Statele Unite (comisar european)

Europenii vaccinați cu serul AstraZeneca ar trebui să poată veni în Statele Unite în noiembrie, deși acest vaccin nu este recunoscut de Agenția Americană a Medicamentului, a declarat luni comisarului european Thierry Breton pentru AFP.

“Asta priveşte ansamblul persoanelor inoculate cu vaccinuri care sunt recunoscute de FDA”, a explicat Thierry Breton, însărcinat cu coordonarea aprovizionării UE cu vaccinuri anti-COVID, care s-a întreţinut cu coordonatorul luptei împotriva pandemiei de la Casa Albă, Jeff Zients.

“Mi-au spus că pentru celelalte vaccinuri, în special pentru AstraZeneca, va decide agenția lor de sănătate, dar semnalul părea să fie pozitiv și optimist”, a adăugat Breton.

„Ceea ce am înțeles din discuțiile pe care le-am avut este că el era încrezător și că era responsabilitatea agenției de sănătate, dar având în vedere datele disponibile (cu privire la vaccinurile recunoscute de autoritățile europene de sănătate), el nu avea nicio îngrijorare”, a explicat el.

  

Călătorii care provin din străinătate vor trebui să se testeze înainte de călătoria în SUA şi să poarte măşti, urmând să fie pus în practică un sistem de monitorizare a contactelor, a declarat coordonatorul luptei împo

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cod galben de inundaţii în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Someşul Mare, Crişul Negru şi Arieş, până joi după-amiază

Redacția

Marcel Ciolacu: „Din punctul nostru de vedere, e o singură soluţie: alegeri anticipate. Nu pot să cer colegilor mei să facă guvern cu Turcan, cu Cîţu, cu Oroş”

Redacția

„Scandal” la Târgul de Fete de la Găina. Jandarmii au intervenit: „S-au certat și s-au înjurat”

Redacția
Încarcă...