News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Două drumuri județene din zona Pașcani au intrat în lucrări de modernizare

Veste bună din partea reprezentanților Drumurilor Județene Iași. Două tronsoane au intrat în lucrări de modernizare.

Vorbim despre Drumul Județean 208N ce face legătura între Lespezi și Vânători care deja a fost asfaltat pe o distanță de un kilometru. Costul lucrării se ridică la 1 milion de lei cu tot cu proiectare iar firma câștigătoare a licitației a fost Viarom din Iași.

  

Conform șefului Drumurilor Județene Iași, Daniel Minciună, lucrarea va fi continuată și pe cei 5 km rămași până în comuna Vânători în momentul în care vor sosi banii din Master Planul județului.

”Suntem aproape de final, ne-am întâlnit acum cu executantul și cu proiectantul pentru a găsi o soluție de preluare a apelor pentru că am văzut oarece probleme când au căzut ploile de săptămâna trecută. Speram ca într-o săptămână să fie gata complet” ne-a declarat Daniel Minciună, șeful Drumurilor Județene Iași

Un alt sector la care angajații de la DJ au început să lucreze este cel dintre Blăgești-Cotnari, o porțiune extrem de stricată și din cauza interperiilor. De această dată drumul va fi plombat și nu asfaltat, asta pentru că, Consiliul Județean Iași, a aprobat suma de 6 milioane plus TVA pentru plombarea a tot județul. Cele mai urgente sectare sunt Rediu-Gropnița, Iași-Țibănești și Blăgești-Cotnari.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Cele mai tari meme-uri despre hărnicia primarului Dumitru Pantazi din preajma campaniei electorale

Răzvan Grecu

Ați da examenul pentru permis cu instructorul alături? Se va schimba Codul Rutier

Redacția

Guvernul a amânat austeritatea pentru bugetari după alegeri. Doar mediul privat duce povara în 2024

Redacția
Încarcă...