Departamentul american al Justiţiei a reiterat duminică, prin secretarul adjunct Todd Blanche, că nu intenţionează să deschidă noi proceduri în justiţie în cazul infractorului sexual Jeffrey Epstein, în ciuda publicării a milioane de documente suplimentare ce continuă să păteze imaginea unor personalităţi din SUA, dar şi din alte ţări, transmite Agerpres, care preia AFP.
Într-o intervenţie la CNN, Todd Blanche, fost avocat personal al lui Donald Trump, a spus că nu poate vorbi în mod expres despre vreo anchetă, însă a amintit ceea ce declarase departamentul în iulie 2025, transmite Agerpres.
”Examinarea pe care noi o făcusem anterior concluzionase că nu exista nicio informaţie” ce putea conduce la urmăriri penale, ”şi acolo am rămas după ceea ce am văzut şi ceea ce am publicat pornind de la dosarele Epstein”, a afirmat el.
”Există multă corespondenţă, multe e-mailuri, multe fotografii (…) Însă aceasta nu ne permite neapărat să urmărim penal pe cineva, iar aceasta este ceea ce contează pentru poporul american”, a adăugat el.
Departamentul Justiţiei a procedat vineri la publicarea unui mare volum de documente suplimentare legate de Epstein, afirmând că prin aceasta respectă obligaţia impusă administraţiei Trump de transparenţă totală în acest dosar exploziv politic.
» Citește continuarea pe pagina autorului


