RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Denia de Joi seara. Semnificații religioase și tradiții în Joia Mare

Creștinii-ortodocși sărbătoresc în această perioadă Săptămâna Mare, zile ce aduc aminte de patimile Mântuitorului Iisus Hristos înainte de răstignire și apoi Înviere. Ziua de astăzi este cunoscută ca Joia Mare, o zi extrem de importantă pentru creștini. Pe lângă însemnătatea religioasă, această zi este una plină și de tradiții și obiceiuri

Astăzi este Joia Mare, zi în care preoții citesc în timpul slujbelor din cadrul deniilor cele 12 Evanghelii care alcătuiesc un tablou complet al suferințelor Mântuitorului Iisus Hristos, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce. Prin cele 12 pericope evanghelice ce vor fi citite de preoți se zugrăvesc suferințele prin care a trecut Mântuitorul pentru a scăpa din păcat omenirea. În Joia Mare se prăznuiesc spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii, numită și Euharistia, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda. În această zi îți este interzis să faci mai multe lucruri. Joia Mare, a patra zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița.
În popor există mai multe legende creștine și tradiții pentru Joia Mare. Acestea explică de ce se înroșesc ouăle de Paște și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.

Obiceiuri în ziua sfântă

Totodată, în zonele rurale există tradiția ca în dimineața din duminica Paștelui, creștinii să își spele fața cu apă nouă sau apă neîncepută, în care se pune un ou roșu. În alte zone, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Tinerele își pun ața sub pernă seara, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.

Related posts

Anul Z3ro – spectacol bazat pe texte, mărturii, poezii ale soldaţilor din Primul Război Mondial

Oana Cordoneanu

Caravana cinematografică pentru nevăzători va aduce la Iași filmul „După dealuri”

Redacția

Zilele „Mihail Sadoveanu”, la Casa de Cultură. Intră și vezi programul

Oana Cordoneanu
Încarcă...