
Proiectul privind achiziționarea a 6 autobuze electrice, finanțat prin PNRR, a intrat în linie dreaptă după ce Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat contractul de finanțare. Conform unui comunicat de presă de pe site-ul ministerului acest lucru s-a întâmplat în data de 28 noiembrie, anul curent.
Despre aceast eveniment a făcut referire în conferința de presă ce a avut loc ieri Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.
„Deja ministrul a semnat contractul de finanțare pentru autobuze electrice, iar în perioada următoare vom primi înștiințare să mergem să semnăm și acel contract,” a declarat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.
Este vorba despre proiectul care privește achiziția a șase autobuze electrice, care să le înlocuiască pe cele ce operează acum transportul public. Mai mult, va fi înființat și un traseu Pașcani – Cozmești, care va fi operat de unul dintre aceste autobuze electrice.
Odată cu aceste autobuze vor veni și opt stații de încărcare rapidă și două cu încărcare lentă. În cadrul proiectului, se vor mai achiziționa suplimentar față de acestea, un număr de zece stații de încărcare amplasate pe raza teritorială a Municipiului Paşcani și două stații de încărcare amplasate pe raza teritorială a Comunei Stolniceni-Prăjescu.
Valoarea totală a investiției: 3.827.040 de euro (fără TVA), adică 18.839.369,81 lei (cu TVA).