News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Criminal la 70 de ani. Și-a ucis concubina pe 1 martie și a stat șase zile cu cadavrul în casă

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Iaşi, şi-a ucis concubina, în vârstă de 64 de ani, pe data de 1 martie şi a stat cu cadavrul în casă timp de şase zile. 

Suspectul se afla împreună cu iubita sa într-un apartament din zona Bularga, iar pe fondul consumului de alcool, cei doi au început să se certe. Potrivit datelor strânse până acum, suspectul şi-a lovit concubina cu o curea cu cataramă, în special în zona capului. Medicul legist a constatat că decesul victimei a survenit ca urmare a asfixiei mecanice cu sânge, în urma fracturii de piramidă nazală suferită, dar şi plăgilor de la nivelul buzelor şi al obrajilor şi, implicit, al hemoragiei interne. 

Bărbatul a stat cu cadavrul în casă timp de şase zile, până când, cuprins de remuşcări, i-a mărturisit fapta unei rude, care a sunat la 112. Imediat, bărbatul a fugit de acasă, fiind găsit de poliţişti câteva ore mai târziu.

Suspectul va fi supus unor expertize psihiatrice, iar dacă medicii vor spune că acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei, vor propune arestarea preventivă. 

  

 telem.ro

Related posts

Un puști de 15 ani a pus poliția pe jar azi noapte! A furat un Mini Cooper și a gonit ca nebunul prin Păcurari. A fost prins sub podul de la ERA

Redacția

 Noul plan de transport din județ a fost aprobat

Redacția

Iașul, absent din planul de investiții feroviare pentru 2026

Redacția
Încarcă...