News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Comunicat de presă Mihai Dediu! Explicații cu privire la informațiile din spațiul public

S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani

Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani, prin care sunt aduse acuzații nefondate la adresa subsemnatului Mihai Dediu, a familiei mele și a societății S.C. ALISEB TOURS S.R.L., formulăm prezentul drept la replică pentru informarea corectă a opiniei publice și restabilirea adevărului.

Informațiile vehiculate de publicații sunt complet inexacte, bazate pe speculații și menite să creeze o imagine falsă privind patrimoniul personal și activitatea comercială a societății.

I. Clarificări privind imobilele și viața privată

  

Tranzacția imobiliară: Preluarea și prezentarea tranzacției privind fostul apartament personal este complet distorsionată. Imobilul a fost achiziționat în anul 2003 de la o familie tânără (de aproximativ 40 de ani la acea dată), unde am locuit alături de familie timp de 23 de ani. Vânzarea s-a efectuat conform legii, iar toate taxele și impozitele aferente au fost achitate integral către ANAF. Nicio persoană vulnerabilă nu a fost evacuată sau prejudiciată.

Originea proprietăților: Una dintre așa-zisele „vile nejustificate” la care se face referire este, în realitate, casa părintească în care m-am născut și am crescut, imobil în care locuiește în prezent mama mea, în vârstă de 83 de ani. Prezentarea acestui imobil drept o achiziție nejustificată reprezintă un atac grav la adresa vieții private și o lipsă de respect față de memoria familiei.

II. Legalitatea activității S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și a veniturilor

Verificări ale autorităților: În perioada 2025–2026, activitatea S.C. ALISEB TOURS S.R.L. a fost supusă unor controale riguroase din partea instituțiilor abilitate (ANAF Antifraudă, ITM, SSM, Ministerul Turismului, ISCTR). În urma acestora nu au fost constatate activități ilegale, peste 97,8% din operațiunile firmei desfășurându-se exclusiv prin conturi bancare.

Absența contractelor cu statul: Nu am derulat contracte cu instituțiile publice, iar veniturile obținute din calitatea de consilier județean se limitează strict la indemnizația legală lunară de 1.280 lei.

Tranzacții financiare transparente: Toate împrumuturile sau operațiunile financiare din cadrul societății s-au desfășurat transparent, prin circuite bancare, fiind integral documentate și justificate în conformitate cu legislația financiar-contabilă.

III. Protecția mărcii și demersuri legale

Atragerea numelui S.C. ALISEB TOURS S.R.L. în materiale cu caracter speculativ aduce atingere directă mărcii înregistrate la OSIM și EUIPO, aflată sub protecția casei noastre de avocatură.

A fost transmisă o notificare oficială către DEZVĂLUIREA CM S.R.L., NewsPascani.com, Actualitatea TV Pașcani și persoanele responsabile de redactare (Mazilu Constantin , Soroacă Codruța Partene Marius ) prin care s-a solicitat eliminarea în termen de 24 de ore a tuturor materialelor defăimătoare. În caz contrar, vor fi urmate toate căile legale pentru tragerea la răspundere civilă și penală a celor responsabili de prejudicierea imaginii și reputației.

S.C. ALISEB TOURS S.R.L.

Mihai Dediu (Administrator)

sursa Facebook

Related posts

Trei copii au ajuns la UPU a Spitalului Sf. Maria din Iași intoxicați cu insecticid 

Redacția

Lumea o confundă cu o elevă, însă este cel mai tânăr instructor auto din Iași! La 27 de ani, Iuliana Musteață și-a făcut un nume în domeniu, sub îndrumarea tatălui și a fratelui ei

Redacția

Domeniile de activitate care ar trebui să funcționeze bine pe timpul recesiunii

Redacția
Încarcă...