La alegerile de ieri electoratul bucureștean s-a grupat în două bule mari: Ciucu-Drulă, 50%; şi Alexandrescu-Băluță 42%. Separarea acestor bule pe cartiere e spectaculoasă, cu câteva periferii urbane unde suveranismul a ieşit pe locul unu: Rahova-Ferentari, Giuleşti-Sârbi, Colentina-Andronache, Pantelimonul de după blocuri. În sfârşit, după atâţia ani în care unii au prezis-o şi aşteptat-o, se conturează şi la noi o luptă de clasă cu clivaj teritorial.
Atâta doar că ea vine în versiunea post-modernă de secol 21, adică MAGA, în care săracii votează să fie reprezentaţi de o elită cu vile, epoleţi, conexiuni cu serviciile secrete, consilii de administraţie prin companii de stat şi, în general, o viaţă întreagă petrecută pe coridoarele puterii – Anca Alexandrescu, Petrişor Peiu, Dan Dungaciu etc.
Era previzibil să se întâmple şi la noi asta, după ce am văzut în Occident cum, după marile frământări sociale din timpul crizei economice 2008-2010, când clasa muncitoare şi precariatul au fost chemate să se răscoale împotriva inechităţilor, ele s-au dus la dreapta spectrului politic, nu la stânga cum sperau ideologii de bine. Doar că acolo mişcarea a generat lideri autentici, deşi toxici, care au preluat conducerea rebeliunii; la noi toxina vine chiar din măruntaiele statului profund.
» Citește continuarea pe pagina autorului