News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Clasa cu predare în limba română închisă în Ucraina se redeschide de luni, anunță Consulatul României din Odesa

Clasa cu predare în limba română închisă în Ucraina se redeschide de luni, anunță Consulatul României din Odesa

Clasa I cu predare în limba română din localitatea Orlivka, situată în sudul Ucrainei, își va redeschide porțile începând de luni, a anunțat Consulatul general al României din Odesa. Anunțul vine în aceeași zi în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au dat asigurări, într-o conferință de presă în Ucraina, că școlile românești nu vor fi închise.

„Astăzi, diplomaţia română a învins. Avem, din nou, clasa I de limba română la Orlivka. La 18 septembrie, Consulul Gerant al României la Odesa, Claudiu Tătaru, a revenit la Orlivka/Cartal pentru găsirea unei soluţii definitive privind protejarea dreptului copiilor din comunitatea românească de a beneficia de educaţie în limba maternă. A fost o discuţie cu o foarte mare încărcătură emoţională şi într-un context dificil, dar Consulatul nu a dezarmat şi a făcut scut în faţa etnicilor români pentru a asigura, în continuare, dreptul copiilor de a învăţa în limba maternă”, a precizat Consulatul general al României la Odesa, pe Facebook.

Clasa I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka) a fost închisă la 1 septembrie, după doar patru zile de funcționare. Părinţii ar fi fost îndemnaţi să treacă cei șapte copiii care urmau cursuri în limba română în clasa cu predare în limba ucraineană.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a deschis o investigaţie.

  

Șeful statului a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la finalul Summitului Iniţiativei pentru Integrare Carpatică „Carpathian 8”, că „s-au înregistrat progrese remarcabile în relaţiile noastre bilaterale în ceea ce priveşte minoritatea română”, subliniind că „şcolile româneşti vor rămâne aşa cum sunt”.

La rândul său, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a admis că au existat „situaţii izolate” de închidere a şcolilor cu predare în limba română, dar a precizat că astfel de cazuri au fost soluţionate. El a dat asigurări că şcolile româneşti nu se vor închide.

Citește continuarea pe site-ul BZI

Related posts

Iașul va avea cel mai mare parc de distracție din regiune

Redacția

Consiliul Județean Iași susține Ansamblul Artistic Profesionist “Constantin Arvinte” în Promovarea Culturii Regionale

Redacția

Podul nou peste Prut, până la sfârșitul lui 2026. Va fi construit de firma care lucrează acum la SRU Iași. Contractul poate fi semnat

Redacția
Încarcă...