News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ciucă a coordonat prima reuniune a Comitetului interministerial în domeniul energiei. Discuţii asupra pachetului de măsuri valabile de la 1 aprilie

„Este important să avem o abordare integrată, la nivel guvernamental, privind gestionarea crizei energetice, care să asigure atât o bună cunoaştere a problemelor cu care se confruntă consumatorii casnici şi economia, cât şi a soluţiilor de răspuns. Obiectivul Guvernului este de a atenua cât mai mult din efectele creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru a proteja cetăţenii, a menţine locurile de muncă şi a susţine sectoarele economice”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, potrivit comunicatului de presă al Guvernului. 

La reuniune, reprezentanţii Ministerului Energiei au prezentat situaţia facturilor la energie şi gaze naturale în raport cu aplicarea schemei de compensare şi plafonare stabilită de Guvern. 

De asemenea, discuţiile s-au concentrat asupra pachetului de măsuri ce urmează a intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2022, complementar celor deja aprobate şi puse în aplicare. 

În acest sens au fost discutate posibilităţile de îmbunătăţire a acestor măsuri, pentru a păstra un echilibru pe piaţa energetică şi a proteja consumatorii casnici, IMM-urile, cât şi marii consumatori industriali. 

  

Pentru a veni în sprijinul marilor consumatori de energie, în decembrie anul trecut, au fost alocate 130 milioane de euro pentru susţinerea acestora.

Ministerul Energiei are consultări,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Lasconi arată cu degetul către Drulă pentru scoaterea de pe lista la europarlamentare: Nu a fost decizia mea. A fost o decize forțată

Redacția

Austriacul Lukas Mandl, întrebat în Parlamentul European dacă „valul” de migranți nu trece și prin Croația. El a evitat un răspuns direct, învinovățind Comisia Europeană pentru faptul că nu a avut pe agendă problema migrației pe ruta Balcanilor de Vest

Redacția

Lamborghini Temerario GT3: model de competiții

Redacția
Încarcă...